***

când vine timpul ăsta al cuvintelor
și acoperă ca o ceață halucinantă
rostul încă neînceput
al vreunui gest – răsărit aiurea în ceasul zilei…
când vine timpul ăsta al malurilor
de unde nu te mai poți întoarce
și în care cauți încă – cu disperare
un abis care să te cuprindă…
când vine tribunalul târziu al clipei
judecându-ți cu răceală
vânătoarea de vise ;
când vin spumoase valurile
și-nghit cu ropot țărmul nisipos
pe care tocmai schițai – cu melancolie
chipul uitat al vreunei iubite…
când pentru toate astea
nu mai știi ce promisiune tăcută
te-aduce în ceasul nopții la tocul ferestrei
desenându-ți destinul prin întuneric
cu micul jar din capătul țigării…
când nici cele mai ciudate vise
nu te mai pot răzgândi…

neștiindu-ți măștile
necunoscându-ți toate numele…