am tot vorbit cu umbra încât a înviat
eu fiindu-i astăzi nume și urmă și tăcere
precum drumeții gata să bată cale lungă
purtăm pe umeri zarea născută în durere

de stăm pe loc îmi pare că încă ne-am întoarce
că nici măcar nu suntem dacă am fi ajuns
pe unu-l strânge pielea sudorilor uscate
iar celălalt pe oase-i însângerat și uns

de plec ea se întoarce de se întoarce plec
cutremurată bolta se-nchide în izvoare
când fruntea ne-o izbim ca bivolii sălbatici
surpând în noi statuia minunilor de sare

nimic din ce-ar fi fost n-ar mai putea să fie
nimic din ce a fost nu va mai fi vreodată
precum drumeții gata să bată cale lungă
m-am încălțat cu umbra tăcerilor de piatră