octombrie 12, 2009


Am în fata un lac de nuferi… nu e o greseala. Oglinda lacului, inconjurat de salcii si stuf, este acoperita de nuferi roz infloriti. Nu sunt albi ca in poeziile eminesciene… iata o abatere de la stereotipie, natura este surprinzatoare; noi de ce nu putem fi?

Trecut putin de jumatatea lui septembrie, au acoperit luciul apei. Frunzele palmate, ca o inima verde, ar putea servi drept palarie in zilele calduroase. Boboci si flori bogate “taie” marea verde, asa ca sa nu devina monoton peisajul… Se tin pe pozitie la vreo adiere mai serioasa de aer. Poate cate una din frunze se intoarce putin, se ridica vreun coltisor de inima ca o rochie pe trupul unei femei, care dezgoleste fara nimic frivol, putin din secretul ascuns de bogatia vesmantului.

Cum sa ma desprind de aici? Nu pot asa usor… o sa pastrez amintirea asta in suflet… mi-a hranit sufletul, mi-a imbogatit privirea; materia din mine se incarca cu energie din materia din jurul meu… spiritul va suporta mai bine restul obstacolelor, avand acest resort.

î