Azi sufletul e alburiu, spălăcit.Mâine va fi la fel:n-avem timp de nuanțe!Tocmai am ieșit dintr-o competiție :oștile sunt anihilate. Deocamdată! Nu invidiez învingătorii, e ceva mult mai periculos,am comportamentul păunului:când cineva aruncă în el cu țărână, se deplumează.De data aceasta, țărâna sunt eu:nu încerc să mă golesc de ea, aruncând-o afară, ci aruncând afara înăuntru,înghesuind lucrurile inutile pe limbă și pe cortex, până la spargerea cerului gurii sau a bolții craniene.Nu-mi plac deloc competițiile:prea multă sare, prea mult bălegar, fie el și electronic!Am avut un vis legat de caii de curse. Erau de toate felurile:arăbești, tătărăști, dobrogeni, de Camargue, sălbatici, cai de paradă, cai de circ și gloabe.Toți trebuiau să alerge, singura cale de salvare de la extincție era alergarea.Hrăniți sau nu, potcoviți sau nu, odihniți sau nu, trebuiau aruncați în aceste întreceri funambulești, căci orzul nu se făcuse, ori nu fusese distribuit echitabil-mai degrabă equitabil-ori fusese dat la schimb, pe harnașamente de lux, iar acum nu mai era hrană.Pariasem pe un cal costeliv, știam că va pierde.Mi s-au revelat alternative năucitoare de câștig, n-am vrut să schimb calul. Nu avea nimic deosebit, în afară de beteșugul lui.Sau tocmai de aceea l-am păstrat.S-a dat startul:caii pursânge spumegau de-a dreptul, n-ai fi zis, în ruptul capului și al gleznelor, că aceste comete efervescente sunt din aceeași substanță cu istovitul meu telegar.Se topise osânza văzduhului și hălci mari de celuloză vineție se prăbușeau pe plita sfârâindă a lipodromului, căci se subtiau gonind, ca niste suvoaie supte de patima alergarii.Abia daca vreo milostiva aurora beteaga isi mulgea sfarcurile pe botul "naravasului meu bidiviu"! Atunci intindea si el un gat atat de straveziu incat i se vedeau bataile inimii innodandu-se sa soarba licoarea cafenie.Se mai poticnea in ciripitul salciu al vreunui graur mototolit de avalansa iepelor crepitand de seve,se mai lasa ademenit de vraja calduta a unei nalbe decolorate de arsita varstei, dar constientiza(cata rugina si cata rutina!)importanta indimenticabilului curriculum.Isi invoca toate chacrele, cu precadere chacra muladhara, despre care s-ar putea crede ca provine de la magar,conform povestii despre catarca papei si, incordandu-si pielea si oasele, se napusti, intr-un galop pustiitor, spre sfarsitul pistei si al listei. Ofensati de o aemenea nesabuita tentativa, jocheii isi plesnira monumentele zburatoare pana la dezmembrare:cadeau sei,sale, trunchiuri, picioare, zgarciuri,zbarciuri, cearcane, tendoane, crutoane, scari, scarite, nicovale, caite, timpane, globule albe, rosii,galbene, mov...mai ramasesera doar cativa grei in descreierata alergare.Cu ochii lui apatosi dilatati de spaima si de mila, calutul se opri din agonia cabalina, stiind ca orice ezitare sau oprire, in iuresul furibund, insemna zdrobirea lui de cei care-l urmau cu turbare.Dar s-a oprit. In locul strivirii lui n-a crescut nici mandragora, nici musetelul, nici macar nalba sau pirul atotbiruitor si binefacator, ci a ramas o movila de fragede legaturi covalente. In rest, luna tremura si acum, electrocutand alte si alte zari dementiale.