Dar de ce să vină un El și nu o Ea? De ce își putuse ea închipui, copila, că dragostea e asociată cu un El? Dar nu se putea gândi decât la un El... așa era firesc. Bine, atunci. Să vină un El. Păi și cum o să știe El să vină? Doar n-a dat anunț la nici o gazetă, nu a trimis nici o scrisoare, nu a spus nimănui că-l așteaptă. Prostuța... Și pe unde o să vină? O să intre așa, pur și simplu, pe portița din față? Nuuu... dacă-l vede mama? Mai bine îi lasă un bilet să sară gardul din livadă și să-i arunce cu pietricele în geam. Așa citise ea undeva... Și cu ce va fi îmbrăcat? Cu costumul de duminică mai mult ca sigur. Doar nu vi să-i dai iubirea unei fete în pantaloni de pijama. Și în ce o să o aducă? În ce o să țină iubirea? Asta da problemă... Ei, cum în ce? Într-un săculeț ca cel dintre rufele mamei. Mereu a bănuit că acolo își ține mama iubirea... printre haine. Așa o poartă în fiecare zi. Dar ce mai contează toate astea? El oricum o să vină, o sa-i dea săculețul cu iubire și o să fugă. Ce atâtea întrebări? Dar nu se putea abține să nu se întrebe cum o să arate. Cum o să arate cel care îi va dărui ei iubirea? Trebuia să-l aștepte...