Umbrele inundă tavanul mișcându-se amețitor.
E dimineață și de afară pătrunde în răcoarea curată din cameră zumzetul albinelor plecate după treabă. Ciripitul vrăbiilor aflate în dispută veșnică încetează brusc pentru a reizbucni cu mai mult elan. Stolul zgomotos își schimbă locul lăsând stăpână liniștea lucitoare a varului.
Umbra frunzelor gri, fără contur, se scaldă parcă în benzile de lumină, pe care soarelele le desenează.
Un păianjen cât o bobiță de piper străbate nepăsător porțiunea scăldată în lumina mișcătoare pentru a dispărea undeva în umbră..
Aud cum mama stoarce una din rufele pe care le spală de zor în ligheanul roșu smălțuit.
Acolo spală ea mereu, pe taburetul de sub prun.
Aud cum scutură puternic rufa, pentru a o prinde apoi în cârlige pe sârmă
Umbrele își continuă jocul .
Încerc să leg imaginile de film mut cu sunetele, în timp ce o toropeală ciudată mă cufundă în somn.
Zgomotele se sting pe rând iar pleoapele acoperă ochii cu cortina lor grea și sângerie.

Deschid ochii cu mare încetineală .
Umbrele au dispărut .
De afară doar vrăbiile par la fel de preocupate cu sfada.
Într-un colț al camerei mama împăturește în liniște rufele strânse de pe sârmă. Cu coada ochiului privește către noi să surprindă momentul în care ne vom trezi.
Fratele meu doarme încă adânc, cu gura întredeschisă, în timp ce o broboană de sudoare îi apare pe frunte neștiind în ce direcție să o apuce.
Îl mișc și picătura de transpirație dispare pe lângă ureche în direcția pernei.
Deschide ochii zâmbind.
Cum ai dormit? Se aude aproape în șoaptă.
Bine! Răspunde el aproape mecanic, căutând cu privirea paharul cu apă.
Pe masa de lângă ușă, într-un platou de faianță, un măr și două roșii își împart spațiul suficient. De dincolo, pe lângă ușa întredeschisă vine miros de lapte fiert.
A venit lăptarul mamă?

Hai sculați-vă că s-a și răcit, vine răspunsul liniștit al mamei.
Pe rând ne lăsăm să alunecăm din pat, lipăind pe dușumea către tindă.
Din cadrul ușii se vede curtea încărcată de flori înalte.
Inundată de lumina amiezii, ne invită complice parcă la joacă.
Bondarii bâzâie în tufele de flori împrăștiind polenul în aerul înmiresmat.
Din prunul bătrân cad ultimele petale de flori.
Curând prune cât unghia vor umple crengile plecându-le către pământ, până la noi.
Preocupați cu jocurile nu vom uita să inventariem zilnic bogăția dulce, aspră și parfumată a renglotelor cocoțate pe crengile agățate de cer.
Cele mai bune rămân întotdeauna , acolo, lângă cer să hrănească păsările cerului, iar cele inaccesibile se stafidesc într-un târziu prin locurile intime ale bătrânului pom.
Târziu , când frunzele se coboară spre a se odihni sub zăpadă, câte o stafidită iese la iveală ca o mumie egipteană.