Expus e animalul-experiment, iar eu, definit de goliciunea lui curajoasă, îmi aleg unealta. Mă înfruntă și mă ascultă, pregătit pentru ce urmează să-i fac. Îl privesc cu dispreț doar ca să-i provoc o oarecare reacție; vreau să-i simt revolta, vreau să mi se opună. Îi cunosc răutatea, furia și lipsa de control și mă mir de privirea-i senină. De fapt, mă irită...
Vreau un braț! – mi-l întinde: puține fire de păr, ușor încordat, hotărât. Mirosul transpirației și a fricii îl trădează, dar vrea să sfideze tot pentru mine.
Admir frumusețea simplă a gestului și analizez dimensiunile membrului servit;

– înfing cuțitul brusc –
....
– intră cât trebuie doar din inerție –
....
– îmi încordez tâmplele odată cu mâna-călău și –
– animal face o grimasă când –
....
– despic cât vreau să recunosc:

Trasez o cometă scurtă din care înflorește sânge spre toate direcțiile. Animal rămâne arc întins fără săgeată; privește tâmp la rana din care roșu-mi răspunde vulcanic. Rămanem amândoi vrăjiți de flux pentru o clipă...
Îl apuc de braț și-i ling marginea rănii, întrerupând câțiva afluenți ai Nilului damnat. Notoriul gust metalic îmi pătrunde și în degetele cu care penetrez perfid profunzimea rănii. Sorb mizeriile sângelui nativ ce păteaza și ma adaptez gustului, coturându-i rana cat mai aproape de centru.

Animal, tot stană, închide ochii și tremură ușor la atingerile mele. Cu mișcări line cuprind cu maxilarele pielea udă și interiorul rănii, fără s-apăs, lingand continuu a liniște. Simt carnea sub dinți, moale și pulsând acut a mutilare.
Deschidem ochii simultan când strâng cu toata puterea și trag spre dreapta o fașie din el – schițează un salt înăbușit complet și revine domol, dar tremurând frenetic, răsucindu-și cealaltă mână la spate, ca un contorsionist nebun.
Îl privesc fără expresie și mestesc bucata de carne încercând să-i deosebesc gustul de cel de sânge. O răsucesc sapid pe toate părțile înghițind într-una lichidul, dar nu descopăr nimic diferit de acesta.
Atac din nou, fără furie, dar cert; agăț pielea în canini în timp ce animal zvâcnește metronomic pe fiecare mușcătură resemnându-se rapid la fiecare schimbare de ritm, supunându-și reacțiile și fixându-mă.

Cu timpul, ne găsim reciproc în mișcări: fiecare sfâșiere îmi e mai ușoară, fiecare parte se rupe mai sigur; animal îmi aduce mecanic brațul în întâmpinare și după ce mă încleștez, îl smucește în direcția opusă, ritmic și violent, simbiotic și blând ca lacrimile de pe fața-i pe care nu le-am auzit.
În ciuda nebuniei actului, animal jubilează, rânjind nevrotic din priviri, nu a bestialitate, ci a extaz. Printre măsele, roșu-mi curge pe coapsele animalului și mă bucur de bucuria lui care e fericit pentru mine.
Nu stiu ce a urmat, dar protagonistii erau mai mari decat noi, iar ceea ce faceam friza sens și adevar...
La un moment dat am hotarât că e cazul să închei, și în loc să smulg, m-am înfipt în rană, cuprinzand-o parțial în dinți și suprimându-i ritmul. Am înțepenit împreună emanând tăcere și atunci am aflat cine e...
Mesajul criptat de mine pentru mine... :

Pulsul animal era al meu.