Domnul a dat, Domnul a luat! Domnul a zidit oasele tale si sangele tau si gandurile tale. Ti-a faurit, in marea lui bunatate, o inima ca o rana cu care sa suferi imens, sa te bucuri putin, sa fii fericit doua secunde. Tot Domnul a cladit un bloc jalnic si a inghesuit bufoni stupizi in menajeria de beton. Apoi Domnul te-a urcat, flexare de genunchi dupa flexare de genunchi, pe acoperisul blocului, pe creasta lumii.
Ti-a dat-o in palme: ai pipait-o si ti s-a parut cleioasa ca trecerea unei naparci. Ai fi vrut sa o simti cu degetele si cu unghiile si a inceput sa se sfarme.
Si L-ai jignit pe Domnul, necazand in extaz in fata lumii lui.
-O nuca incuiata, asta esti!
Si Domnul te-a impins in fata si te-a urcat pe margine...Ti-a aratat luminile orasului si ti le-a oferit pe toate, daca le faci o plecaciune. Ai vrut sa te pleci, dar te durea coloana pe care tot El o zidise, ca un carpaci.
Apoi ti-a aratat creaturile tampe care se lateau in paturi. Ti-a zis ca poti sa faci ce vrei cu ele, daca recunosti ca sunt superbe. Ai deschis gura sa vorbesti, dar iti clantaneau dintii in vantul cu care El isi pieptana pletele-gigant.
Cu sprancenele tot mai apropiate ti-a aratat in josul picioarelor tale lumea perfecta pe care o visai...Nu ti-a promis nimic, nu ti-a cerut nimic, dar vazusesi ce voiai sa vezi.
Si ai plonjat in iluzia Meccai tale si te-ai strivit de beton.
............................................................
Paharniocul lui in livrea neagra a venit sa le spuna altora ca tine ca moartea ta e menita sa ii invite la reflectie, dar sa nu indrazneasca sa ajunga la alte conscluzii decat ale Lui!
Intelegi tu acum? nu esti decat o invitatie la reflectie. Poftim, eu am reflectat, mission accomplished.