Cine eram noi înainte să ne iubim? Cine erai tu? Cine eram eu? Oare nu eram altceva decât doi trăitori în loc să fim două persoane posesoare de inimă, ca acum, proprietare de suflet și scânteietoare de piele pe piele, așa cum ne apucă uneori seara, de se face ziuă și lumea crede că e o auroră boreală rătăcită? Nu erai tu bălțile prin care mă plimbam vara și mă supăram pe fetele imaginare care nu veneau să se plimbe cu mine? Nu eram eu bățul cu care păzeai tu vacile și făceai poezie cu el prin țărâna prin care știai că ne vom iubi cândva, de exemplu acum, când ne avem unul pe altul? Cine eram noi înainte să ne iubim dacă nu doi așteptători ai iubirii în gara asta prea mare care e viața? Cine erai tu? Cine eram eu? Nu știu, doar presupun. Știu doar că acum suntem două anotimpuri diferite de toate cele existente, două sezoane ale iubirii care se suprapun în fiecare toamnă și se fac unul singur atâtea toamne câte-om mai avea.