Bărbații care priveau dinauntrul cafenelei rămăseseră cu gura căscată. Treceau tot timpul femei superbe pe bulevardul străjuit de mesteceni, mai ales la ora plimbării de seară, dar acea tânără era din cale afară de frumoasă. Zveltă, elastică, nu arăta nimic dar sugera totul. Se oprise de cealaltă parte a marii artere, chiar în fața cafenelei, ca și cum ar fi așteptat pe cineva. Un cor de fluierături admirative se născu de la geamurile clădirii Poștei, lângă care stătea ea, instituție ai cărei angajați erau în permanență mai interesați de întâmplările străzii decât de timbre și plicuri. Cineva observă că superbei făpturi nu i se întrezăreau picioarele de la genunchi în jos. Avea acea parte a membrelor înfășurată într-un fel de voal mătăsos, suficient de gros ca să nu arate forme, însă Cu toate astea, nimic nu-i ciuntea din frumusețea supranaturală nici a chipului, nici a trupului. O puternică rafală de vânt întrerupse vraja clipei. Voalul de din jos de genunchi i se dădu la o parte lăsând să se vadă o coadă de pește. Instantaneu, începu să plouă cu putere și în diluviu se dizolvă fulgerător imaginea sirenei, restituită elementului ei lichid, făptură fericită în apa care puse stăpânire pe marele oraș, făcându-l să pară de parcă aparținuse dintotdeauna mării.