După multă luptă și ore suplimentare au reușit să aibă un ocean în podul casei. Doar duminica îl vizitau, în restul zilelor trebuiau să se mulțumească să-l audă murmurând. Le era teamă să nu dispară de atâta holbat la el. Uneori, o pată intensă și sărată le apărea în tavanul sufrageriei, nu spre disperarea familiei, ci spre bucuria celor șase membri ai ei. Când o să mai strângem niște bani, o să cumpărăm pești zburători și pescăruși. Poate și o corabie cu pânze, zicea bunicul. Ba nu, interveni bunica, corabie nu. Unde e corabie, e și naufragiu. Și bunicul, și tata. și mama făcură din mâini semne a lehamite. Nimeni n-o lua în serios pe bunica, atunci cu atât mai puțin. Își luară curând și pescăruși, și pești zburători, și corabie cu pânze. La scurt timp, bunicul a murit, mama și tata au divorțat iar mezinul familiei a dat drumul oceanului pe străzi. Cu toții și-au amintit de naufragiul prevestit de bunica. Mai puțin bunicul, însă a plecat bunica la el să-i amintească. Oceanul eliberat de mezin o surprinsese la plimbare în parc.