agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1569 .



Planeta
prose [ ]
Fragmente naturalist-fantastice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Danaia ]

2021-01-17  | [This text should be read in romana]    | 



Ziua se strângea tot mai mult. Luați oarecum prin surprindere, la început am fost siguri de moarte. Treaba aia care până atunci se întâmplase doar altora, asta de nu cumva un oarecine, într-un imbold al lipsei sau al teribilismului, se apucase să tragă cu neadevăruri. Căci noi așa pomeniserăm. Să ne sculăm diminețile. Să fim. Cât era ziulica de lungă. Copleșiți. De forfota de afară. De mecanismul acela interior zbârnâind obraznic asemenea zumzetului intergalactic. Și calea se întindea hăt înainte fără s-o poți în vreun fel cuprinde cu privirea. Creșteam. Cât de uriașă mai concepuse Dumnezeu devenirea! Dar asta nu era nici pe departe grija noastră... Din pielea argintie zăpezile eliberau șiruri interminabile de narcise. Nu că am fi fost noi cine știe ce mari amatori de romantic! Dar lumea,... lumea în mod cert era o grădină expansionistă!


... începuse straniu. Cu gol. Sau cu frică. Din puținele vizite la psihiatru (căci... ce nevoie să fi avut niște uriași ca noi de chestii minore?!) am intuit: era vorba de anxietate. Sau poate că fiara aia, păcălită atâtea vreme să existe silențios, începuse să-și scoată ghearele! Să posede! Sigur avea legătură cu neputința noastră bruscă de a mai rosti! N-am mai zis floare. Și nu s-a mai făcut grădină. Nici de ploaie nu ne-am adus aminte. Despre cum se înfăptuia ținerea de mână. Înaintarea pașnică în tandem sub tăișul fulgerelor. Și cum se cuprindea Pământul în brațe. Dintr-o singură aruncătură de inimă. Izbăvindu-l de singurătate. N-am mai zis. Și ne-am văzut orașul îndepărtându-se... Sau poate că noi pluteam pe plaurul acela pierzându-se văzând cu ochii..., dezasamblându-ne. Ne-am stors imaginația să ne amintim. Succesiunea de silabe. Big bang-ul sentimentelor. O bandă rulantă înregistrase de capul ei zgomote. Târșairea mecanică din care lipsea omul... Nu ne-am amintit conjugarea. Verbele au rămas surghiunite la infinitiv. Pe dinăuntru goi, am tăcut. Am tăcut. Am tăcut.


... ziua se tot îngusta. Copacul trebuia musai să se facă mic. Să se ghemuiască. Să fie. Într-o creangă de-a sa. Poate în nervura palidă, rețea de electricitate în miniatură. Pădurea avea să se scufunde. Chiar se scufunda luându-și la propriu în cap lumile. Cerul se lăsase încet-încet pe vine, până când foaia A4 îl înhățase pofticioasă ca o gaură neagră. Se obișnuiau păsări să zboare înăuntru. Să renunțe. Ne-am auzit oasele trosnindu-ne. Nu ne-am putut opune vârtejului de tunel. Contracției. Am fost melancolici și deprimați. Policromatici și incolori. Colerici, am apucat zidurile timpului. Ne-am înghesuit. Ne-am făcut loc. Într-un uter. Sau într-o arcă. Într-o stare. În Stare. Fără să mai simțim distanțele. Fără a mai împărtăși vreun sentiment al încălcării teritoriului. Al alterității. Ne-am amintit brusc: artiștii aveau mai toți suflet de copil! Ne-am făcut buni. Ne-am încredințat. Stării de embrion... de increat.


EL a luat bila aia infimă. A clătinat-o. Îngăduitor. Ca pe ou cu plod. Din nou a pus-o la soare. Acolo în adâncul inimii Lui divine.


.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!