Neliniștea îmi provocase un somn intermitent câteva nopți. În noaptea aceea, mă rugasem de asistentă să stau în salon, lângă tine îmi regăseam tinerețea până la 27 de ani. Te-au adormit cu injecții și drajeuri pe limbă. De dimineață, soarele nou-născut mi-a necrozat psihicul. Privirea ta forja același punct în perete, ajungând, foarte probabil, în subteran, acolo era pacea căutată? M-a chemat medicul în cabinet, când am închis ușa, în urma lui, am urlat lăuntric, mă desprindeam ca o figurină din mozaic. Zonele biologice se loveau între ele, loveau personalul și străinii, coridoare, uși, ferestre, acopereau vocile și schimbau ochii nebunilor. Intram în corpuri, figuri, cu impresia că mă plastifia un tăvălug. Mă scurgeam pe scări, în jos, adȃncită în maioul ce se umfla și părea prins în frunze de floarea soarelui bolnave de rugină. Am ieșit pe poarta spitalului, ca un stomac de porc în catgut ce plutea în mâna unui copil, ce avea să plutească în mâna părinților, prietenilor, neamurilor, societății.