Primul meu contact cu Occidentul a fost la un seminar în Germania. Arzând de nerăbdare să ajung, am "vrăjit" fundația care mă invitase și mi-am luat viza cu o zi înainte pentru a putea să casc ochii mai pe îndelete la Vestul la care visam de atâta timp. Zis și făcut. Cazarea și seminarul erau în Ludwigshafen, orășel de pe Rin absolut neinteresant, deși cochet și liniștit. L-am bătut la pas în doar câteva ore și am văzut că, dincolo de fluviu, după cotul unde cel de-al treilea pod îl mărginea, se afla un oraș mai mare. Am întrebat, era Mannheim și am decis să îl cuceresc și pe el. Zgârcit, nu am vrut să arunc din puținele mele mărci pe tramvai sau taxi și m-am aventurat să trec Rinul pe jos pe cel mai mare dintre poduri. Când să zic hop, chiar înainte de intrarea efectivă peste hăul de deasupra fluviului, trotuarul podului s-a terminat. Doar carosabil pentru mașini mai era și două linii de tramvai. Nu am luat în serios obstacolul, am pășit peste gardul de o șchioapă și mi-am continuat drumul pe carosabil. Mi se părea normal, în fond nimeni nu mă claxona. Dar nici alți pietoni nu mai erau... Mi-am zis, în infatuarea mea de fost pionier comunist, că până și marele proiectant german de poduri dă rateuri: auzi tu, pod fără trotuare... Pod care avea camere de luat vederi însă, făcând un echipaj de poliție să vină rapid. A oprit lângă mine, silențios. Educat, un agent m-a salutat și mi-a cerut, în engleză, actele. Da' de unde-o ști că sunt străin?, mă întrebam eu, din ce în ce mai tolomac. Pe viză scria scopul și durata vizitei mele, așa că Herr Polizist a făcut un gest și mai frumos și m-a trecut podul la Mannheim cu mașina poliției, sfătuindu-mă să iau un mijloc de transport data viitoare când fac turism peste Rin. Am coborât din mașină exact în fața unui magazin de cartier pe trotuarul căruia, la o masă, câțiva indivizi beau bere și fumau. S-au topit de râs când m-au văzut, pesemne tot vedeau proști din Est transportați de poliție peste pod și m-au întrebat de unde sunt, cred că făceau colecție de idioți. Dar eu, ținând cont de o întâmplare povestită de Andrei Pleșu tot din Germania, când lua de la Lidl zeci de pungi gratuite și frumos colorate ca să le dea cadou amicilor din România la întoarcere și nu voia să-și facă de râs originea când era întrebat de unde e, le-am răspuns scurt și demn, cu gura plină de mândrie națională: from Bulgaria!