Se spunea că ozonul din aer era mai obraznic pe aleile pe care călca ea. Se povestea că lumina își reducea fericită din viteză în apropierea ei, ca să o contemple, iar sunetul îngheța pentru a-i permite respirației sale să se audă în toată splendoarea. Se zvonea că Da Vinci o visase și, de ciudă că nu o va vedea aievea peste secole, se răzbună pe Mona Lisa și o pictă fadă, incertă și plictisită. Lui Michelangelo însuși îi apăruse de asemenea în somn și, obsedat, îl sculptă pe David ca să nu se prindă lumea că avea fantezii cu femei ireale, din viitor. Nostradamus, cică, scrise despre ea pe ascuns, în așternuturi tulburate serios și păstră premoniția femeii minunate doar pentru el, gelos pe toți bărbații secolelor următoare. Mai mult chiar, Shakespeare precis la ea se gândea când a lansat-o pe Julieta pe orbita nemuririi. Cine a văzut-o în carne și oase a jurat că plutea în loc să meargă și ardea totul în jur în loc să privească. Glasul ei a fost inspirația înainte de vreme a lui Mozart iar zâmbetul - ideea geografilor de a trasa meridianele atât de armonioase, de infinite și de necontestat. Afrodita din legendele Olimpului o invidia iar Soarele, îndrăgostit, se decise să strălucească din ce în ce mai tare începând cu anul apariției ei pe lume, păcălindu-i pe oameni cu încălzirea globală. Așa se povestea. Că e sau nu adevărat, doar ea poate spune. Din păcate nu poate coborî din poveste, scrisul ei e invizibil iar legendele o încântă, așa că umblă mai departe prin mințile bărbaților nefericiți și se recomandă, când și când, lung și melodios: Femeia Pe Care Ți-a Suflat-o Altul Pentru Că Ai Fost Prost Și N-ai Văzut Ce Frumoasă E.