În cafeneaua de la colțul bulevardului cu semafoarele mereu pâlpâind a dubiu m-a abordat un domn. Mi-a zis că mă știe de pe net și că îl îngrijorează un lucru despre povestirea cu cei șase bebeluși decapitați de mama lor, pe care o scrisesem cu vreo zece ani în urma. Voia să afle dacă era vorba de un fapt real. "Desigur", i-am răspuns. "Slavă Cerului", a răspuns el, respirând ușurat, "ar fi oribil și cutremurător dacă o minte umană ar putea inventa așa ceva". Ploua. Mă lăsasem de fumat de trei zile și de băut de o lună dar am simțit brusc nevoia să mă întorc la ambele vicii. Am plecat în fugă și fără să plătesc, am aruncat la primul tomberon ciorna unei povestiri despre o seară de dans la Auschwitz iar odată ajuns acasă am ars în balcon, cu trabucul, manuscrisele povestirilor cu un asasin în serie canibal și cu atacul unei armate de zombi asupra unui liceu în care ei câștigă în zece minute fără să lase vreun supraviețuitor. Efectiv nu știu ce se întâmplă cu literatura din ziua de azi...