Eu, noi si natura








Linistea ne cuprinde sufletul incetul cu incetul.Uitam tot pentru o clipa,apoi gandul revine neincetat fara al invoca,fara a gasi acel gram in suflet.O raza cade si golul nu poate fi umplut.Poate asa e predestinate.Desi destinul poate schimba ritmul obisnuit si monoton al vietii…doar o speranta vaga se aprinde in suflet si in privire cate odata.De multe ori vad natura doar din punctual estetic.Dar asta nu inseamna absolute nimic daca trandafirul nu infloreste ininima mea.Oamenii, orasele nu mai conteaza…sunt doar eu si natura.Nimic nu ma mai intereseaza in acest moment ! Am uitat sa ascult melancholia pasarilor in zborul lor infinit.Am pierdut amintirea diminetii, amintirea fictive a florilor ce parca imi zambeau in razele aurii ale soarelui.dar parka era o iluzie…acum nu o mai vad…Am uitat ochiul albastru al diminetii, am uitat freamatul izvorului din munti…am uitat totul ! am pierdut esenta naturii ! Nimic nu are sens si totusi are.Viata e intr-adevar o ghicitoare ce asteapta sa fie dezlegata…De ce ne-au fost da-ti pe Pamant scriitorii ?De ce am fost adusi in aceasta lume de unde nu mai avem scapare? De ce totul este dat asa ? De ce pun asemenea intrebari ce nu vor avea raspuns pana intr-un moment.Moment ce ne va uni sau ne va distruge.Notiunea de “noi” nu exista in aceasta lume,element ce nu este descoperit inca.Perceptia oamenilor este slaba, difuzand ura,orgolii,rautate.Distrugerea rivalilor se face in mod indirect, netinand canot de etica,demnitate proprie cid oar de interese proprii realizate prin distrugerea oponentului nu prin munca dreapta pe acelasi plan.Doar un singur lucru ne poate uni: iubirea.Sentiment mental ascuns in miezul sperantei.Element ce nu este simtit din plin, element ce adduce linistea sii pacea atat de ncesara lumii.Timpul dispare el nu are nici un sens in ziua de azi.Nu are sens sa mai vorbesc despre asta.Traim pentru a lupta si luptam pentru a trai.Murim pentru a fi fericiti intr-o alta dimensiune.Gandul zboara si ma intorc iar in mijlocul naturii auzind zumzetul unei albine.Oare sunt o floare in viziunea ei si vrea sa-mi ia polenul sau seva vietii…?Din copacul din fata mea cade o pasare fericita ca si-a cantat ultima doina intr-o zi insorita.Ma uit la ea duios si incep iar sa scriu, stiind ca fericirea ei a ajuns in inima mea iar amintirea ei va fi eternal.Lumea nu are sens si torusi are…Traim pentru a vedea rasaritul de soare si natura dezlantuindu-se.Apusul ne duce spre o alta dimensiune.Dar vom fi fericiti acolo ?.....