Înainte ca regulile lumii să fie bine stabilite, era o armonie pe pământ pe care azi nu o mai întânlim.
Se spune că atunci fiecare anotimp avea un duh al său care-l conducea, desigur că și Iarna avea duhul ei. Într-o zi Duhul Iernii se hotărî să învețe să cânte, cu toate că nu putea, era prea rece, totuși se încăpățână și ceru ajutorul păsărilor, le rugă pe ele să-l învețe să cânte. După lungi încercări eșuate, păsările încercau să-i explice că nu-i posibil să învețe să cânte, dar să nu se întristeze căci are calitățile sale, pe care alții nu le au și că nu trebuie să ia daruri de la alții.
Faptul că nu putea să cânte îl întristă foarte mult pe acest Duh al Iernii și neputând suferi cântecul păsărilor, hotărî să le alunge, căci invidia pusese stăpânire pe el. În cele din urmă păsările au fost nevoite să plece în alte ținuturi unde vremea era mai caldă căci iarna le îngheța și astfel puteau muri de frig.