S-a dat zvon în țară: toți supușii pot să se înfățișeze înaintea împăratului.
Abătut foarte mă gândeam ce dar să îi pun la picioare.
Aveam numai o inimă împietrită legată cu două șnururi negre: sufletul meu împletit până la ștrangulare de păcat.
Când am ajuns în fața împăratului nu am avut curaj să-l privesc; i-am întins tremurând adânc "cadoul."
Acesta îl luă în mâini apoi zise:
Ia-ți mărțișorul înapoi !
Rușinat, zvârlindu-l în fundul desagii, m-am topit de la fața lui curgând alene spre casă. Pe drum am scos cadoul cu gândul de a-l strivi de stâncile deznădejdii, dar...minune, mărțișorul meu arăta acum altcumva.
O piatră prețioasă străjuită de două șnururi împletite duios în alb-roșu.
Mi-am simțit sufletul alb și-am strigat în uimire:
"mai vârtos decât zăpada mă vei albi !"
O flacără purpurie m-a îmbrățișat și-am izbucnit ca un vulcan nestins:
" Duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele !"
Strălucirea mărgăritarului îmi zvâcnea în piept:
"Inimă curată zidește întru mine!"
În spovedanie aducem Domnului numai pietre mizere și cu ce mărțișor ne împodobește !