La ferma de păsări a lui Moș Miron a început, într-o zi, o mare revoltă în curtea păsărilor. Cocoșul, curcanul, rățoiul și gâscanul doreau fiecare să fie stăpânul curții. De aici, gâlceava. Suratele lor le țineau parte, fiecare după fel, celui care era de-al lor.
Auzind zarva, Moș Miron a venit la ele cu o idee:
- De ce vă tot certați? Împărțiți curtea în patru părți egale și veți domni fiecare în partea lui. Dar, băgați de seamă! N-o să vă fie ușor!
- Mulțumim, Moșule! au spus cei patru și s-au apucat de împărțit curtea.
Au trăit liniștiți câteva zile dar, apoi, s-a întâmplat ceva îngrozitor. Puișorii se jucau cu bobocii la un loc și nu le păsa nicidecum de neînțelegerea dintre tații lor. Alergau în toate părțile: ba după musculițe, ba după vreun bob de strugure care se rostogolea pe jos.
După ce au primit prânzul, împărțit în toate cele patru „regate” din curtea păsărilor, micuții s-au pus iar pe joc.
- Săriți! Săriți! Uliul! se auzi, strigând, o găină. Puișorii mei sunt în partea curcilor!
Cocoșul a venit degrabă. Într-adevăr, deasupra curții plutea o umbră uriașă. Dar ce putea face? Nu putea trece mai încolo! În aceeași situație se aflau și rățoiul și gâscanul. Era un vacarm de nedescris: toate păsările țipau, alergau și se agitau fiecare în partea de curte care îi aparținea, dar din cauza dorinței de putere acum nu puteau face nimic. Singurul care era aproape era curcanul, dar el era singur și foarte usor de izgonit fără ajutoare.
- Veniți, fraților! Să ne salvăm puișorii! a strigat el atunci.
Când toți cei patru și-au unit forțele, uliul a fost alungat și toți au scăpat teferi și nevătămați. Obosiți și gâfâind după momentele grele prin care au trecut, curcanul a rupt tăcerea:
- Eu zic să-l lăsăm pe Moș Miron să ne conducă. El ne hrănește și ne îngrijește. Ba mai mult, ne-a dat și o lecție sănătoasă. Decât să ne punem familiile în pericol pentru mândria ce ne-a orbit, mai bine să trăim împreună în prietenie și înțelegere și să ne privim puișorii crescând, că și așa avem viață scurtă.
- Ia zi, Moș Miroane,vrei să ne fi conducător? Că nouă ne-a ajuns atâta șefie.
- Păi nu tot eu v-am condus mereu? Eu vă hrănesc, eu vă închid cotețele, seara, ca să fiți în siguranță ... Dar am vrut să vedeți ce se poate întâmpla din cauza dorinței de putere, că vorba zice:
Dacă vrei putere-adună,
Lângă tine, lume bună
Oameni sinceri și cinstiți
Ca să trăiți fericiți.

Iar atunci când greul vine
N-oți fi unul veți fi toți
Tu cu ei și ei cu tine.
Ia încearcă și-o să poți!