Liniște apăsătoare, fără fum, fără aer, fără ceață. Pe un fundal și pe un ritm oriental, sub un candelabru ce vrea să ne poarte într-un timp pe care nu l-am mai merita și pe care probabil nu l-am meritat niciodată. Ei intră. El e un tip bine făcut, grotesc de masiv, pare a avea trăsăturile zgâriate pe un lemn putred cu o bară de oțel. Se așează hotărâți în coltul opus intrării. Fug de ușă, de lume, de pașii lor și se retrag în locul peste care vor fi stăpâni în următoarele douăzeci de minute. E locul lor, e mica lor lume, clădită pe instincte, pe nevoi elementare, pe frică și pe dezorientare. Lumi paralele, suprapuse în numele unor nevoi demult explicate, mult prea departe de suflet.

Hainele ei contrastează cu ale lui. Imagistic, sunt două planete puse într-un colaj kitsch tricolor. Mai mult, privind-o mă gândesc că ea contrastează cu ea însăși. Cu ceea ce știe că este, și cu ceea ce ar trebui să fie.

Stau la o mică distanță unul față de celălalt dar din gesturile lor, distanța mi se pare uriașă. Ea ține mâna pe paharul cu băutură, mișcările barbare îmi sar în ochi, accentuate de efortul ei de a fii cum nu este. Acum ține mâinile sub bărbie. El le are pe masă, se joacă ușor cu pachetul de țigări. Îl privește cum așteaptă ceva. Este sigură, știe ce vrea și trece peste toata sila pentru a ajunge acolo, la baza piramidei. El e nesigur, are o nesiguranță care se opune statutului lui social creat artificial și incorect. Vorbesc, din când în când ea rade forțat și privește spre ușă.

Apare din nou chelnerița. Þine un meniu mare în fața ei, o tablă desenată cu cretă, mult prea lung pentru înălțimea ei. Prin privirea chelneriței el își etalează forța, iar pentru ea tabla făcută meniu devine o tabla a legii împlinite. De acolo va alege, și-a atins scopul, a luptat și s-a zbătut pentru asta. Cei doi privesc meniul, în timp ce uniforma chelneriței se umple de mirosul lor și de aerul respirat de ei.

Pe jos covorul oriental se întinde spre o fereastră mică prin care totul se scurge în stradă, într-o mocirlă închipuită doar de mine, veche de când lumea, dar neștiută de ei.

Muzica se schimbă, Clayderman încoronează kitsch-ul. Din orient în occident, prin fereastra aia mică.

Acum ea mănâncă. Încet dar cu poftă. Forțat. Nenatural. Hidos. Orgasmic, și-a atins scopul.

El o privește mândru și soarbe dintr-un pahar cu apă plată, fără lămâie…