E noapte.Afară plouă și sunt singur .
Patul e rece,perna mă îneacă și mă ridic cu pași nesiguri către geamul prin care trec firele de lumină ale lunii.Geamul e și el rece și îmi lipesc fruntea,transpirată de această liniște ce mă frământă.
Afară totul e ud.Grădina din fața casei acum pare o junglă tropicală,umedă,translucidă,prin care se perindă mii de umbre.
Încerc să mă desprind de realitate.Ah!ancora e atât de grea...mă ține țintuit într-o dimensiune pe care o cunosc atât de puțin...
Respirația mi se accelerează și simt bătăile inimii,într-un ritm atât de cunoscut...dar totodată atât de străin.
Brusc,aud cum ceasul vechi și înnegrit de trecerea timpului bate miezul nopții.Văd clar cum limbile ceasului se aliniază și mă invită parcă,în lumea lor,în lumea ticăiturilor repetitive,ce se aud iar și ia, la nesfârșit.
Dar,de ce ceasul nu pare afectat de trecerea ireversibilă a timpului?el oare nu și-a dorit vreodată să revadă momentele de mult uitate?Nu...ceasul nu înțelege noțiunea de timp,de scurgere a timpului...limitele nu sunt decât în mintea noastră.Acele ceasului se învârt haotic doar pentru noi.Ceasornicul nu face decât ceea ce face de obicei.Arată cifre,până când,la un moment dat,Zeul Timpului îl întoarce de unde a început,fără ca acesta să-și aducă aminte .De aceea ceasul ticăie necontenit,neobosit,pentru că el nu cunoaște timpul,ci îl stăpânește...
Și toată această meditație mă face să transpir și mai mult.Picăturile de sudoare mi se preling pe frunte precum stropii de ploaie ,picuri de sânge ai unui alt soldat care a plecat să lupte veșnic cu timpul...
Și mă așez pe fotoliul atât de moale și confortabil.Mă uimește faptul că oamenii nu cunosc și latura cealaltă a vieții.Pentru ei,totul se rezumă la lumina zilei;dar dacă ar înțelege noaptea...ah!..în imensitatea ei...când întunericul te sufocă,te înconjoară,te domină...
Un rege pe tronul său de jad,așa mă simt!Simt că gheața,căldura,focul,lumina,s-au unit într-un singur element: ploaia.Te intimidează prin multitudinea picăturilor care cad nestingherit din cerul și el negru,te copleșește prin forța brută a tunetelor.
Un rege,o rază de Lună- ca un fir de aur – și ploaia rece și apăsătoare,toate se confundă în întunericul care stăpânește totul.
Dar cu prima rază de soare,noaptea își adună mantia sub care a ținut totul,și fuge ca un element luciferic din calea luminii divine.
Și timpul iar pornește,și ceasul iarăși ticăie,un zeu cu sceptrul de nestemate în mână,se pierde încet-încet în tenebrele întunecoase ale uitării...începe o nouă zi,în mijlocul nopții.