-Sunt prea batrana sa mai cred in povesti de adormit copii,i-am spus lui Vidraru atunci cand s-a apropiat de masina.Mai bine lasa-l sa iasa!
-Doamna,va rog, nu insistati,stiti cum e meseria,nu pot,pe Dumnezeul meu ca nu pot.As putea sa ii transmit o veste din partea dumneavoasta dar sa-l las sa iasa...imposibil,nu, cereti-mi orice altceva...
Nu mai vazisem in viata mea un barbat atat de transpirat si pe cuvant ca mi s-a facut mila.Ce vina avea el ca Doru se gasea inauntru?N-avea.Ce detinea el era puterea de a-l aduce la lumina.Atat ma interesa.
-Domnule Vidraru,rabdarea mea are o limita,din secunda aceasta sa nu mai aud justificari.Coborati pur si simplu si lasati-l sa iasa.
-Imposibil...

Doamna,vizibil iritata de acest raspuns deschise portiera.Vidraru se retrase respectuos.Mana femeii izbucni perpendicular pe corp dezvaluind corpul dur si rece al Carpati-ului ,banalul pistol al sotiei de politist.Zgomotul a fost limpede , purtat de aerul diminetii in departare.Vidraru,cu ochii injectati cazu in genunchi cu colturile gurii indoite in jos,salivand sange.
Doamna parcurse fara graba drumul care o despartea de pivnita, deschise usa si elibera cainele.Deschise portiera Daciei1300 astepta sa urce cainele si intra la volan.
Motorul a murmurat cald iar corpul lui Vidraru a ramas in urma, in fata unei case cu usi deschise si meri in floare.
Doamna mangaie cu afectiune cainele pe spate accelerand pana la limita de viteza admisa pe autostrada.

-Dorule...imbecilul ala nu voia sa te lase sa iesi...dar i-am aratat noi ,nu-i asa !?!
Masina isi urma nederanjata drumul , drumul ei catre departele reconfortant de departe...