Am un caiet. Ma laud si-mi place. Sunt mandru de el: E unul mazgalit de vreme, cu-o aura albastra, mazgalit cu pamant fin de corigenti si pe care scrie clar: "INSEMNARI". De ce toti se iau de el, si-atatea litere si cifre sunt pe el... caci eu am... un singur punct. E mare si zgariat, si pus intre doua gene - sa creada ca-l privesc. Un punct pe care il slavesc, si-l ating, si simt ca cineva mi-l fura incetul cu incetul; sta in fiecare dimineata pe el si saracul fuge caci e-al meu, e singurul lucru pe care il mai am, un punct in Univers pe o pagina fara randuri...
Adorm si eu pe el privind la cel ce vroia odata sa mi-l fure; si nu simt ca-s sorb... si lacrima mi-e doar picatura de apa rece si balbaita prinde vorbe... privesc si-l pierd in eternitate, simtind mereu acelasi gust acru al paginilor fara randuri, gandind ca odata vor fi pline, caci insemnari am multe- dar cuvinte putine, putine pentru a pacatui pe-aceleasi pagini de care atarn. Sunt obosit de energia pe care mi-o fura mereu... Si-mi trasez o linie...!