Mi-e teamă. E străină și rece .
Am pus ceasul să sune în somnul meu în care o cireadă de bivoli aleargă secunda. Se cutremură pământul sub copitele lor iarba dă să se ascundă în țărâna din care parcă se înalță vulturul alb.
Nu-și mai simte mâinile. Am aflat asta în timp ce urcam Dealul Negru. Pavle fratele sârb mă întreabă de ce plâng. Nu plâng mă Pavle încerc doar să strâng de prin lume flori și sunete să le prefac dacă pot în leac. Haide brate lasă....zice Pavle. Și conduc mai departe.

Ton-tzi are patru roți uneori și șapte vieți vinerea.

Ce să fac mamă cu timpul meu?
Să nu pleci azi.
Azi merg la teatru la capitală și spun poezii..nu pleca azi!
Troznește lemnul din casele mâinilor mele sar așchii în drum și din drum mușcă din nou lacrima.

Tu să fii bărbat și să zâmbești orice ar fi îmi spune A.Tu parcă furi din timp acum un timp cât încă mama ta nu a trecut te bucuri de timp și ți-e teamă de el
așa-i ? continuă să-mi scrie

și eu spun

Azi nu e vineri.
Vinerea vulturul alb se ascunde în frica ierburilor ce răsar din mâinile mele.
Azi spun poeme pentru oameni și pentru vulturul ce se pregătește.

Când paserea se desface la aripă aerul doare
dar paserea deși știe asta
se ridică.