Parcă am mâna și mintea paralizate.
Nu-mi pot face curaj să bat la ușa ta și aștept ca un pribeag să mă observi.
Acum, se pare că a venit vremea să plătesc toate trădările.
Te-am înșelat de atâtea ori și tot de atâtea ori m-am întors la tine, încât nici nu mai știu cine a fost înșelat, tu cu ele ori celelalte cu tine.
Îți mai amintești nopțile interminabile petrecute împreună, în care vioara lui Kremer ne acompania tăcerea?
Dar zilele cu plimbări în tandem, fără țintă?
Ai fost primul adevăr din viața mea.
Ma trezeam dimineața cuprins de tine și ne așezam să bem cafeaua împreună, să ne facem planuri.
Cafeaua îndulcită cu lacrimile tale.
Ai fost cea mai sinceră iubită a mea, cea mai romantică și cea mai fidelă.
Eu am fost cel ce a trădat mereu.
După fiecare rătăcire și iluzie mă întorceam la tine spășit, iar tu, în loc să fii supărată, să mă cerți, mă primeai în brațele tale și mă copleșeai cu săruturile, cu mângâierile tale.
Ai știut întotdeauna că suntem facuți unul pentru celălalt, dar eu nu vedeam asta din cauza nălucilor ce-mi apăreau în cale tocmai când mă apropiam mai tare de tine.
Am fost uimit să aflu că te-ai născut la aceeași dată cu mine, in același minut.
Asta mă face să cred că avem un destin comun.
Mă tem că dacă voi pieri înaintea ta, vei fi tare nefericită.
Nicicând nu vei mai găsi pe cineva ca mine căruia sa-i fii așa apropiată și căruia să-i acorzi toată atenția, toată grija si tot timpul tău.
Dacă ma ierți și acum va fi pentru ultima dată.
Iar dacă nu mă primești voi rămâne suspendat între două lumi.
In momentul ăsta nu-mi pot închipui existența fără tine.
Promit, dacă primești, să ne unim destinele pe vecie și numele tău să fie numele nostru.
Vreau să mă numesc "domnul Singurătate".