- Bună, mami! Cum a fost azi la școală?

Așteptam și eu s-aud ceva de note, de învățături noi, de scorpia aia de doamna...

- Of, mami, astăzi săgeata lui Cupidon a durut mai tare ca oricând.

Who is speaking? Că doar nu-s beată! Copilul meu e cel care-a vorbit? Păi el, că-n afară de noi doi, nu mai e nimeni în mașină. Cine i-o fi spus de săgeată? Și de unde știe că doare? O fi vreo replică din desene animate? Te-ai tâmpit, madamme! Sau poate doar ai îmbătrânit. Ai uitat? N-aveai decât cinci ani când te-ai îndrăgostit de Vasile, profesorul de matematică, coleg cu mătușa ta. Cum te scăpa cinci minute din ochi în cancelarie, cum dispăreai cu Vasile la ore. Dacă te-ndrăgosteai de toți profii de mate așa, te pomenești c-ajungeai vreo eminență-n materie.
Și totuși...
Fir-ar ea de săgeată! Smulgea-o-aș din suflețelul ăla de doar nouă ani!
Da' de ce s-o smulgi? Chiar c-ai îmbătrânit! Ai uitat ce dulce-i otrava? Ia, revizuiește-ți urgent atitudinea și vezi ce-i spui copilului, că are nevoie de tine. Uf, era mai simplu dacă-mi cerea să-l ajut la lecții. Chit că m-am săturat de factori de mediu și de influența pozitivă și negativă a omului asupra mediului înconjurător. De metoda segmentelor și de drepturile copilului. Hm, vezi, asta le-a scăpat - dreptul copilului de a se îndrăgosti.
Zi ceva, băbătie, că săgetatu-ăsta așteaptă un cuvânt de la tine!

- Povestește-mi!
(Să mai amânăm un pic).
- Ce să-ți povestesc? Þi-am mai zis de Laura. E nașpa că ne place la toți trei - și mie și lui Sebi C. și lui Sebi B.

Na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!

- Aha! zic.
(Aha si mai ce?)

Treci odată, nemernicule, nu mai sta pe trecere ca cioara pe cracă! Þi s-a urât cu binele? Vezi că eu am o problemă și s-ar putea să ai ghinionul să ratez frâna. Doamne ferește!

- Cum e Laura? Ce-ați găsit toți trei la ea?
- Nu știu să-ți spun, e...e beton, mă, ce mai!

Aha! (vezi c-ai să capeți un tic verbal!) Uitasem că azi fetele nu mai sunt frumoase, gingase, drăgălase. Sunt “beton“.

- Pui drag, ești sigur că nu v-ați îndrăgostit de statuia din curtea școlii? Da' parcă aia nu-i din beton.
- Bine, mami, eu sufăr si ție-ți arde de glume! Nu-ți mai spun nimic.
Are dreptate, bietul copil.

- Lasă, uită asta! Zi mai departe!
- Mai departe...nu prea știm cum să facem.
- Ceee ???
- Nu știm care să fie prieten cu ea.

Huh! Mă speriasem

- Păi, prieteni puteți fi toți trei.
- Lasă, știi tu...

Știu pe naiba! Da' măcar tre' să mă fac.

- Nu se pot hotărî doi să renunțe în favoarea unuia?
- Nu, nici unul din noi nu vrea să renunțe.

Asta chiar că-i nașpa!

- Bun. Atunci dați cu banul.
- Nu ține. N-are decât două fețe.

Așa vă-nvață la scoală, să vă contraziceți părinții? Totuși, trebuie să recunosc - am și eu un merit în asta.

- Și-atunci, ce-i de făcut?

S-a-ntors lumea pe dos, dac-au ajuns ăi bătrâni să-i întrebe pe ăi tineri.

- Noi ne-am gândit s-o punem pe ea s-aleagă, joia viitoare.
- Înțeleaptă decizie. De ce joi?
- Păi, fiindcă atunci ne întâlnim cu ea la repetiție. Þi-am spus că nu-i din clasa noastră.
- Da, mi-ai spus. Chiar asa, n-ați mai găsit și alte fete în clasă, în toată școala?
- Sunt destule, dar dacă nouă asta ne place!

Mai zi ceva dacă poți!

- Nu prea știu ce să-i iau.
- Să-i iei?
- Da, adică să-i dau. Trebuie să cumpăr un cadou.
- Cu ce ocazie?
- Cu nicio ocazie. Fiindcă-mi place de ea.
- Du-i niște flori!
- Bineînțeles că-i duc flori. Dar mai trebuie ceva.

Uite, vezi, așa se-nvață fetele materialiste!

- I-aÈ™ lua un inel de aur.
- De ce nu un Ferrari?
- Că nu poate să-l conducă, n-are vârsta.

A! În rest, treaba-i aranjată. Ce dacă noi mergem cu Oltcitul?

- Bine, pui, ne mai gândim până joi, da?
- Da.

Bun. Am scăpat de una, până săptămâna viitoare.

- Vezi că eu plec. Să fii cuminte, să-ți faci temele...
- Bine, pa!

*

Fac ochii roată prin sală și-mi studiez cursanții. Toți bărbați, între 36 și 58 de ani. Cum să-i întreb? Și-or mai aduce aminte? Până la urmă îmi iau inima-n dinți, doar ne cunoaștem de atâta vreme. Holbează ochii la mine și ridică din umeri.
Frumos vă stă, oameni maturi, cu școala vieții, să nu-mi puteți lămuri o problemă. Știu și eu cum e să fii îndrăgostit, dar nu știu cum se simte asta când ești băiat. Și ce te faci cu concurența?

- Trece, doamnă, toate trec... îmi zice unul cu chelie.

Merci! Asta știam și eu.
Cel cu părul alb, din spatele lui, pare să nu fie de aceeasi părere:

- Trece, mă Ioane, nimic de zis, da' știi și tu... nu scapi de una, că vine alta. Când te-ai născut îndrăgostit de iubire, așa mori.

Zăăău? Mi se păruse mie că-n ochii ăstuia văd o lumină aparte.
M-ați lămurit buștean. Așa vă fac eu vouă?

*

Ajung acasă, tot frământată.

- Unde-i copilul, doamna Doina? A mâncat? Și-a făcut lecțiile?
- A mâncat, lecțiile zice că și le-a făcut. Acum a ieșit cu bicicleta, de vreo oră.
- Bine. Mulțumesc!

Peste altă oră vine si drăgălașul, mai transpirat și mai pleoștit ca de obicei.

- Unde te-ai plimbat?
- Am fost la Sebi B. și l-am luat s-o căutăm pe Laura.
- Da' deștept te-am mai făcut, mamă! Tu de regula celui mai iute n-ai auzit? Asta trebuia s-o știi de la scrimă.
- Ce vrei, mami? Eu și Sebi suntem prieteni. Am fost și la C. să-l luăm cu noi, dar nu l-a lăsat maică-sa. Și ce te legi de scrimă? Acolo am învățat să ne respectăm adversarul. Și să-l învingem cu mijloace cinstite.

Ups! Să-i zic? Să nu-i zic? Ce să fac, Doamne? Să-i spun că de cinstită am pierdut atâtea în viață? Că din prietenie... Lasă! Mai bine să creadă în ce-i frumos. Când o fi să afle... Dar poate-l ajuți Tu să nu afle.

- Și?
- Și am fost prin tot orasul, am ajuns până la pod, dar n-am dat de ea. Ne-am dus și la Luca, sunt colegi de clasă și ne-am gândit că poate știe unde stă.
- Voi nu știați?
- Nu, de unde să știm? Am luat toate blocurile la rând și ne-am uitat pe-afară. Nu era nicăieri. Și nici pe Luca nu l-am găsit.

Mare ți-e puterea, Doamne!
Mi-a mai zis mie unul c-a dormit o săptămână pe plajă, direct pe nisip și și-a spălat hainele-n mare, timp în care s-a hrănit doar cu iluzii, fiindcă plecase după iubirea vieții lui, fără un ban în buzunar. Doar că a avut ghinion, săracul. Când marea iubire a apărut, precum sirena din valuri, avea și-o anexă. Ãsta-i ăla cu părul alb. Și cu scânteile din ochii, ale celor îndrăgostiți de iubire. Toată viața. Încerc să mi-l imaginez tânăr, bătând litoralul în lung și-n lat...Și-n ochii-i verzi parcă zăresc o sirenă. Nu trece, domnu' Ion, nu trece, are dreptate, ăsta n-a albit degeaba!

- Temele?
- Le-am făcut.
- Să văd. Bun. Acum fă-ți ghiozdanul!
- Lasă-mă că am treabă!
- Ce treabă?
- Să fac o sută de flotări.
- O sută? Ce-ai? La antrenamente scâncești când te pune să faci treizeci.
- Fetelor nu le plac slăbănogii. Trebuie să fac mușchi. Dă-te!
M-am dat. P-asta de unde-o mai fi știind-o? Tot de la desene animate?
- Vezi, ai grijă! Fă cinci serii de câte douăzeci. Cu pauze de cinci minute.
- Două serii a câte cincizeci ce-are?
- Fie! Da' să nu mi te vaiți.
Mâine ce-o mai urma?
Să-mi fac o listă. Deci - flori, cadou, flotări...nu, alea nu le fac eu, asta ar mai lipsi. Altceva?
M-am frământat jumătate de zi și n-am fost în stare să-i dau copilului un sfat. Luminează-mă, Doamne, că doar la Tine mi-a mai rămas nădejdea!