agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1883 .



Extratext fara fumuri
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [dart ]

2004-06-29  | [This text should be read in romana]    | 



Extratext fara fumuri

Masa de plastic se scutură de puținul praf ce i se așternuse pe spinare, de soarele care îi încinsese omoplații și se tolăni greoi la umbră. Scaunele o urmară conștiincioase, înfingându-și picioarele în pământul reavăn.
Cireșul se mută din stânga în dreapta și căscă prelung. Mai trebuia să stea un timp în poziție de drepți, dar amorțise îngrozitor.
- Salut, miorlăi o pisică, traversând elastic grădina.
- Salut ! Mi-ai lipsit zilele astea, se fandosi masa de plastic.
- Am avut niscai treburi, mormăi mâța în barbă.
Apoi se apropie de cireș și începu să se gudure pe lângă scoarța lui.
- Auzi, se rugă mâța, scarpină-mă și pe mine pe spate...
Cireșul era puțin ocupat cu mierla care i se așezase pe umăr și încerca să-i ciripească ultima bârfă.
- Scarpină-te și singură, că ai cu ce, o expedie cireșul.
Inspirăm.
Expirăm.
Nici urmă de fum în aer.
Ne așternem maldărul de hârtii pe masă, paharele cu apă în poziție oblică – asta ca să contrazicem prejudecata verticală -, telefoanele mobile, neastâmpărate și puse pe șotii, și ne pregătim vorbele care vor zburda în curând între noi.
- Acum două zile...
- S-a apropiat de tine...
- Nu-l cunoșteam, dar mi-a zis că i-a venit o idee.
- Era bună ?
- Slăbuță. Mi-a cerut 500 de lei.
- Și i-ai dat ?
- I-am zis să mai încerce. Moșulică ăla simpatic...
- Care venea de la piață doldora de sacoșe, cocoșat și vai de el...
- Le-a pus jos și i-a dat o mie de lei.
- Înseamnă că tipul e de viitor.
- Și de gașcă...
Telefoanele își făcură semn cu ochiul și începură să țârâie cu subînțeles.
În aer nu se simțea pic de fum.
Am tras o linie, am pus un punct și-am luat-o de la capăt.
- Si ce-ai mai făcut ?
- Am îmbătat cu puțină Dorna și-am învățat să fac bule, am cântat la clarinet Take 5, dar pe urmă l-am vândut pe-o culegere de haikuuri pe care nu le citea nimeni, am scormonit în grădina de ciment după ceva mărunțiș, da mi-a țâșnit inspirația, am compus o nuvelă în si bemol și fiecare a interpretat-o cum l-a tăiat capul, m-am sfătuit cu un prieten ce să facem cu apusul și l-am răsărit o vreme, am făcut voodoo și l-am împărțit la toți, m-am dat uța pe o creangă de măslin,
pe urmă am băgat viteză până n-a mai încăput, cineva mi-a spus o predică, pe urmă mi-a pus o piedică, eu i-am tras o concluzie, mai târziu am încâlcit niște teoreme, dar lucrurile s-au descurcat de la sine...
- Hubble, Dopppler, Escher ?
- Nu, doar Einstein, cățelul meu.
- Nimic nou. Oricum, văd că nu-ți stă mintea la lucruri serioase.
- Asta așa, până la stația următoare...
- Cobori aici ? se interesă cireșul.
Foile de masă se scuturară, străbătute de un frison, una chiar strănută împroșcând stropi de tuș.
- Cum e pe-afară, frig ?
- Ca pe-aici, una caldă, alta rece.
- Poate că e timpul să trecem la subiect.
- Să fie vesel, miorlăi mâța.

Masa se relaxă. Scaunele răsuflară ușurate. Cireșul își trosni încheieturile.
Și discuția începu.
Fără rotocoale. Fără fumuri. Pentru că aerul era curat, ca la început.

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!