Pleoapele își gem însingurarea deasupra luminii unor ochi orbi ai unui Cineva sau...Nimeni.
Genele își strâng aripile într-o încleștare de rugă,pentru un vis de noapte polară.
Faldurile pleoapelor își sfârșesc murmurul într-un ultim spasm de... nepăsare.
Gălăgia devine din nou supărătoare pentru că...nu o mai auzim.
Gândurile fac un ultim pas spre a evada din strânsoarea vârtejului unui vid al vieții terestre.
Palma devine pieptul de ibovnică pe care ți-ar plăcea să-ți sprijini capul,gândurile,săruturile,privirea,...somnul.
Oboseala trupului se scurge prin fiecare por al epidermei,ca printr-un filtru.
Picioarele îți sunt acum calde,două lujere moi,ce vor naște mângâieri febrile.
Ochii minții,ce-și privesc curcubeul în oglinda visului,readuc pe trup mângâieri calde,reînvie în urechi șoapte suave,îți schițează cu mână de artist un ultim zâmbet rămas pe un chip drag.
Legănatul pe șine îți amintește de leagănul scobit în lemn de acasă,pe care nu l-ai avut niciodată.