Dacă am putea reconstitui toate nebuniile făcute doar de dragul prezentului, atunci ce rost ar mai avea celelalte două aspecte temporale? Cineva m-a întrebat odată dacă m-aș putea întoarce în timp, ce aș schimba? Am răspuns afirmativ: acest moment. De ce? Nici eu nu știu, dar cel mai bun aspect la viață este că ... ne reprezintă, noi suntem viața și (încă) nu suntem capabili să schimbăm ceva din trecut fără a ne afecta prezentul...
În schimb, viitorul reprezintă un alt aspect. Am urmărit un episod dintr-un serial favorit (totuși, nu voi face reclamă mascată la el) care avea în vedere preștiința. Un om de știință a spus că viziunile despre viitor, prezente în mintea unei singure persoane, sunt imposibile. Ar fi implicații prea puternice, deoarece avem în vedere aspectul esențial pentru "vedea" viitorul: persoana respectivă ar trebui să cunoască fiecare mișcare a fiecărui element din Univers la nivel celular și să prevadă următoarea mișcare a acelor ființe/obiecte/fenomene la nivel de nano-secundă. Ceea ce, în teorie, nu sună rău. Dar pentru nivelul "primitiv" al creierului ființei umane este un pas uriaș, pentru care nu va fi pregătit niciodată.
Prezentul... Acesta este mereu o "gaură neagră" a individului luat separat de ceilalți. Prezentul este un "nisip mișcător" deoarece el e singurul instabil din cele trei concepte temporale. Bergson a intuit timpul din perspectiva "psihismelor" umane: trăim cum alegem, și este singura libertate pe care ne-o permitem. De aceea, timpul prezent nu există. Tot așa cum în iubita noastră patrie (ironie , desigur) nu mai există decât două anotimpuri, astfel percepem prezentul, concomitent, ca un trecut și un viitor apropiat. Noi nu trăim în prezent, deoarece acesta este himeră maiestuoasă a lumii inconștiente în care viețuim. Trăim în trecut și în viitor. Suntem nstalgici și organizatori. Ce organizăm? Amintirile...