Maestre, am auzit și eu că ne-ai iubit,
ca pe-n popor uitat întrun sertar de parlament,
alăturea de tine noi toți am suferit,
totuși visând că vom schimba acest prezent.

AÈ™ putea striga, puternic aÈ™ putea urla,
sărutând țărâna onoarei spre care te-ndrepți,
e totusi Patria ce parcă-i o tristă tarla,
cenușe din ciuturi, cu stăpânii scaieți.

Și totuși calea spre Luceferi aici a început,
din ochiul lor de veghe mereu scăpărător,
au nins iubiri cu umbre de durere și-am avut,
în scrinuri zestrea să ne fie uimire și dor.

Și parcă mâine ninge cu plâns de luceafăr trecut
ce mai contează -un chin în plus o povară-n decor.
de partea noastră cerul este veșnic recrut,
nedrepți, neteferi, luceferii sus vindecarea o vor.