Maestre, am auzit și eu că ne-ai iubit,
ca pe-n popor uitat întrun sertar de parlament,
alăturea de tine noi toți am suferit,
totuși visând că vom schimba acest prezent.

Aș putea striga, puternic aș putea urla,
sărutând țărâna onoarei spre care te-ndrepți,
e totusi Patria ce parcă-i o tristă tarla,
cenușe din ciuturi, cu stăpânii scaieți.

Și totuși calea spre Luceferi aici a început,
din ochiul lor de veghe mereu scăpărător,
au nins iubiri cu umbre de durere și-am avut,
în scrinuri zestrea să ne fie uimire și dor.

Și parcă mâine ninge cu plâns de luceafăr trecut
ce mai contează -un chin în plus o povară-n decor.
de partea noastră cerul este veșnic recrut,
nedrepți, neteferi, luceferii sus vindecarea o vor.