Intră lumina prin cuvintele poetice
Își lasă fiorul în simbolurile atingerii.
Din cenușă se ridică păsări, taie întunericul
Și mâinile mi se alungesc după stele.

Se aprinde orașul, candelă atârnată de cer,
Străzile intră una în alta până se sfârșesc.
Cineva înăuntru, altcineva în afară
Rostește cuvântul de la începutul lumii.

De teamă, copacii îngălbenesc câte o frunză,
Să nu-i despice fulgerul furtunii pornite.
Caii nopții se adăpostesc sub frunziș
Și tunetul lung le sfâșie auzul.

Cuvintele nescrise au zburat cu vântul.
Cum să fug din mine prin tunelul interior?
Departe din adâncul subconștientului,
Mă cheamă nedeslușitele ispite.