un teatru vechi
asta sunt
am cortină, public,
decoruri false, inutile și improbabile
uși de carton care nu se mai deschid

pereții se prăbușesc în mijlocul meu
crăpăturile le simt și oamenii râd un râs grotesc
de parcă elefanți albi se joacă cu maimuțe
clovni merg pe sârma dreptății
dresori pocnesc biciul pentru actori morți

astăzi se joacă în mine
zbor deasupra unui cuib de cuci
mâine sectorul sinucigașilor
se joacă pe niște lemne vechi

nu mai am scenă
s-a transformat intr-o zi în libelulă
nu putea merge
zbura însă așa de frumos
ca un strop de apă pe un ochi îndurerat

elefanții albi se joacă acum cu un pui de ciocârlie
îl aruncă spre tavanul meu maiestuos
culorile s-au amestecat pe chipurile hâde de mari dramaturgi
ai mai rămas doar tu
ai obraz fin, ochi de purpură
vopsea neagră îți acoperă pieptul

o libelulă desfigurată
se zbate cu aripile prinse în culorile
cu care ți-au pictat alții inima