poetului i-am căutat ochii,
respirau emoție,
fruntea-i străbătută de gânduri
asemenea unor râuri
cu maluri abrupte și piscuri înflorite
îi lumina calea,
timpul lăsa veacurile să-l înconjoare,
ca într-un arbore în el se nașteau noi ceruri
încărcate de singurătate
cerul îi rătăcea privirea, el a văzut stelele
cu priceperea minții,
apele și pădurile cu puterea pașilor,
până la scufundarea ființei
în eternitate,
a murit născându-se!