rugăciunea curge inspirată
de inima ce se simte prea multă
si cânt cu teama că mâine se despică trupul meu
ce după săptămâni de singurătate
tânjește la bucuria stolului

că nu învațasem nicăieri
cum sa-ți dai viața într-o iubire
că ne-am născut să murim înecați cu apa botezului

si racoarea perfidă a ploii coboară
să mă găsească sub cupola nocturnă de plumb
ucigând curcubeie și melancolii private

și merg către cuib e cale lungă
decât
ciuturi
și nimeni
de prea multă vreme

și sper