Intenționat plasez ideea modernității în contextul actual, fără apelul
la celelalte denumiri pe care le revendică făuritorii ei. Deși nu
stăpînesc dibaci sensurile fenomenelor ei, am preferat varianta mai
comodă, sensul ieftin al unei idei scumpe, pentru a numi lumea de azi,
modernitatea. Știm sensul istoric al modernității, de unde (pacea
westfalică) și pînă unde (războiul mondial 1914-1919) ține, în
schimb referirea mea se îndreaptă spre sensul lucrului actual, nou,
generalizat în gustul public, ajuns la modă, adică a fi modern, agiornat.
Celelalte sensuri pînă vor fi fixate riscă să fie obositoare, pînă atunci
le evit precaut. Dar și modernitatea, cîmpul ei expresiv, conține o oarecare
nuanță laxă, labilă și de prost gust, rămîn totuși în perimetrul ei.
Încă o precizare, modernitatea, viața modernă nu semnifică, nu aduce
doar cu o perioadă de timp, ci și o structură spirituală caracteristică
unei anumite epoci, așadar, și noi în felul nostru, suntem purtători
unor etichete, fie atașate de alți, fie consimțite.
Dar complicațiile ei, care sunt? Complicațiile ne trimit cu
gîndul la criză. Dar nu e așa.
Criza nu echivalează cu un semnal de alarmă (cum ar fi în cazul
complicațiilor), atîta timp cît criza înseamnă dinamism, mișcare,
căutarea unor soluții, chiar dacă nu înseamnă a merge mai departe
imediat, înaintarea corectă, dar ar putea fi cînd este amorțeală,
pasivitate dăunătoare, de genul ne doare-n paișpe. Mai degrabă
complicații decît criză.
Azi se scrie în prostie (atît în sensul comercial, cît și cel
calitativ). Spre exemplu, o editură, cu ceva vreme în urmă, propunea
publicului, îndeosebi cititorilor, sub egida "Votați literatura
tînără", șapte romane. Mai mult curios, decît îndreptățit fac apel la
măruntul din buzunar și cumpăr trei-patru volume din acestea.
Am citit, cînd devorînd, cînd aplecîndu-mă cu gravitate asupra lor,
observîndu-le starea. În schimb m-am ales cu cîteva "palme" de la
Teodorovici, am văzut "fața cumplită" a lui Manolache, și constatasem
pe bune gusturile șchioape, pe alocuri pe invers, ale lui Schiopu.
Asta să însemne responsabilitatea scriitorilor față de educația celor
de o vîrstă cu ei ori celor după ei. N-au făcut decît să fie regizori unor
filme de mîna a doua. Fiecare cu cel doare, suntem în plină
ascensiune a creațiilor ce vizează prima persoană, eu încoace, eu
încolo. Lăsăm deoparte, trec mai departe.
De ce complicații în loc de criză. Criza totuși implică
un oarecare dinamism, ceva frămîntare pozitivă, căutarea unor soluții
bune chiar dacă înaintarea adesea va fi cu întîrziere. Complicațiile
modernității. Complicațiile aduc trist acea stare, dacă nu tare încurcată,
cel puțin starea de bolboroseală, unde orișicare își consideră
propriul drum, normă, sistem ca fiind cel bun, aplicabil. Complicațiile
nu presupun mișcare, doar imaginea unor lucruri îmbîrligate. Criza
presupune priză (soluții), complicațiile doar explicații. Atare
complicațiile se pot infinitizima, fără a putea face nimic, doar unele
constatări și explicațiile de rigoare, criza ne situează în fața
unor opțiunii.
Cu drag citesc Sadoveanu, Bacovia, Blaga, Arghezi, Eliade,
Stănescu, dar pînă cînd ar trebui să-i recitesc?
Modernitatea cu mirajul ei ne fură de sub nas posibilitățile
creative reale. Nu sunt împotriva a ceea ce e nou, ci mai degrabă
împotriva complicațiilor ce le-ar putea aduce (dacă nu le-a adus)
modernitatea.
Ar exista și o criză a modernității, dar pe fondul unor
complicații păienjenoase.