Am alungat suferința ce vroia să se încuibeze în ochi, acolo unde vreau să-mi pliez adevărul, pentru a privi obiectiv realitatea, și am împins-o într-o iluzie de care m-am debarasat, fiindcă nu se sincroniza cu senzorialul. Iluzia a început să urle de durere și mi-a părăsit corpul, transplantându-se într-un om-simulacru, unde s-a îndrăgostit de un simulacru berbant.
Suferința a luat lecții de box, a boxat cu fericirea și a făcut-o k.o., a boxat cu adevărul și l-a trimis la podea, când a boxat cu sinele de categorie grea, a fost înfrântă.
Suferința vedea realitatea ca un fluid continuu, a luat lecții de înot și a început să traverseze înot realitatea, trecând printre oameni ca niște balize.
Suferința cerșea la intersecția tuturor destinelor oamenilor, a fost alungată de toți oamenii în care trăia, hrănindu-se cu depresii, deprimări, obnubilări, decepții și dezamăgiri. Un copil belicos arunca cu pietre în ea, iar oamenii o priveau cu repulsie și dispreț.
A doua zi, la intersecția tuturor destinelor oamenilor, nu mai cerșea suferința, ci non-sensul ostracizat de oameni și considerat proscris, fiindcă nu oferea niciun sens vieții, dimpotrivă, considera că viața nu are niciun sens.