Ochii minții revedeau clipe mirifice din viața ei. Azi nu avea nevoie de altceva.
Totul începuse când își ridică privirea pe sub un castan. Puținele frunze, rămase în efemera lor viață, se jucau cu slabele raze ale soarelui de toamnă târzie.
Luminițele ce îi jucau în ochi îi trădau plenitudinea interioară. Uneori se simțea așa, însă doar uneori. Pe nesimțite, sentimentul fericirii își făcea loc între gândurile ei. Avea nevoie de asta din ce în ce mai des, și la fel de des ascunsele incantații se dovedeau a avea efect. Aproape că deveniseră ca o obișnuință, și de fiecare dată efectul era cel scontat.
Știa că fericirea nu putea fi invocată pur și simplu ci, ca o femeie capricioasă, senzuală, putea epata prin prezență sau se putea lăsa așteptată îndelung incitând, sau pasându-te într-o letargie aparentă.
...Spre norocul ei, în acea zi magazinul fericirii era deschis și culmea, erau reduceri de sezon.