"Scânteia" era ziarul de referință la țară - tot omul învălea în el mâncarea când mergea la muncile câmpului, iar când soarele își scremea ultimele raze pleoștite pe culmea dealului, bucăți din acest cotidian, după ce luau la cunoștină de "nevoile mari" ale proletariatului, o luau la goană de nebune, ca niște manifeste urâte, urâte ca vremurile care veneau...
Universal de mobilizator mai suna motto-ul: "Proletari din toate țările, uniți-vă!", care trona ca o ștampilă a CTC-ului, un fel de "bun de tipar".
În zilele noastre ne ghidează alt motto, cel al "Adevărului" suprem - art.16(2) din Constitutie: "Nimeni nu e mai presus de lege" - nimic mai adevărat, pentru că , din păcate, cel ce nu are bani e un "Nimeni"...iar justitia...e oarbă.Se zice că românul ar fi învățat să fure grație colectivizării, adică, neavând de niciunele, omul își lua cuvenitul tain din munca de zi cu zi. Acum furtul ar trebui redefinit, a primit noi valențe, a fost potențat...
Famiglia din timpul visului roșu era cam trasă la xerox: tatăl muncea, de regulă, pe șantier(că era la modă), mama mergea la colectiv - dacă lucra pe șantier sau la uzină era șic, pentru că era bărbătoasă - dar că munceau asta era lege...Copii trebuia să fie mulți și să proslăvească realizările mărețe și pe cei doi tovarăși de viață, a căror tinerețe revoluționară era aproape pierdută într-un ocean de modestie ce te inunda.Deci, copiii, garanți ai alocației binevenite, uneori, ai titlului mult râvnit de "mamă eroină", erau fericiți, cu privirea năzuind undeva spre stele verzi, între un onor spre dreapta și un zâmbet tâmpit, spânzurați cu cravatele patriotice - îndemn la pace.Ce mai pui că știau pe de rost împlinirile mărețe ale Epocii de Aur. Dacă întrebai vreun specimen "Ce vrei mă să faci când o să crești mare?", spre satisfacția generală, "bifa" plin de emoție și încredere nețărmurită una dintre cele 3 variante promoționale: securist, inginer sau aviator.
Seara ascultam înfrigurați (și la propriu) povești, povestiri, amintiri evocate de Vocea Americii(Europa Liberă, de la o vreme, nu mai expira )încredere), texte despre răutatea deghizată în Scufița roșie, și, luându-ne porția zilnică de adrenalină, adormeam liniștiți.
După ce Scufița roșie a fost sfâșiată, iar cuplul "pretinilor" de viață a fost trimis într-o vizită de lucru să ofere indicații prețioase sufletelor pierdute, cu toții am devenit mai buni și ne-am ales dreptul de a alege.
Astfel în peisajul cotidian au început să pască multe personalități, denumite și VIP-uri, având propriile universuri crepusculare și care, culmea, se simt datoare să-ți insufle adevăratele(lor) valori, să-ți arate că asta e bine, asta e rău, rezolvând egoistele ipoteze prin extindere la absurd....