chiar si jivinele si-au uitat instinctele
atunci cand luna s-a aratat prima data
si-au petrecut o noapte muta
si-au cunoscut tristete atunci cand dimineata a risipit vraja

din transa sorbita in acea noapte alba
s-au trezit mancandu-se intre ele

a doua noapte
o jivina ce ce ramasese intepenita pe doua picioare
din prea mare dorinta de a mangaia demonul din ceruri
si-a-nfrant prostita-i intepenire
culegand bucatele hipnotizate de aura globului de-argint

de-atunci se pare ca noaptea jivinele-s cu bagare de seama
si isi ascund ochii la aparitia vrajitoarei din cerul noptii