Subcontrareitatea privită ca o ronde-bosse atârnată temporal,
de un potențial tavan, asimilată "ton",
e mai degrabă o negare,
un fel de refulare a unui anumit gând abstractizat,
ca o fugă de păcat.
Fără a exclude forma ei antablementală,
de susținere a unui adevăr,
dacă vreți, sub formă de pilon,
e o formă contrapunct de neabsolutizare,
ca o stucatură de perete vertical, dar în alt plan
Structura arhitecturală, e construită pe-ntrebare
și pe contrapunct-dualitate,
ca o frază muzicală ceartă "nu și da",
în care soprana cantă doar melodic către cer,
iar baritonii, cu privirea aruncată în pămant, la fel,
dar în altă tonalitate...tot ca o fugă de păcate.
Contrastul negare-afirmare, aflat într-un balans,
în care "da" poate fi "nu" și "nu" poate fi "da",
pe un neavizat îl duce la extenuare,
iar pe cercetător îl poartă în extaz,
nefiind o formă de eliminare.
Defazajul: ideatic și păcat,
e doar o contrapunere cu marca:...exilat.