m-am trezit
convinsă că ochiul
e un spațiu în demolare
întinde negrul
pe aripile astea uriașe

plouă
ni se îngreunează pieptul ne proptește de pământ
și pe zi ce trece
ne transformăm tot mai mult
în oameni

singurătatea e un cordon ombilical
care ne unește umbra degetelor
atunci când se subțiază
lumina

și țipătul