1.Cu ajutorul spiritului îmi dizolv nefericirea, îmi curăț lăuntricul de mâzgă, astfel că devine pur și transparent, pe care îl vizualizez prin introspecție.

2.Îmi despart sinele de mine însumi, ființa de non-ființă, eul de afecte, imanența de esență și rațiunea de intelect; rezultă o ființă dezechilibrată, ce se mișcă haotic prin meandrele realității, însă spiritul organizează în structuri matricea ființială.

3.Ființa sublimată de rău urcă vertical spre evoluție, în timp ce non-ființa își descoperă tenebrele într-o dimensiune în care timpul măsoară zvâcnirile nefiindului.

4.Eul umplut cu frenezii și febrilități creează personalități ambigue, cu incertitudinea, îndoiala și mirarea principii filozofice.

5.Afectele sparg tăcerile și-și multiplică tumultul în rețelele psiho-cerebrale.

6.Aglutinez iubirea de ură, fericirea de nefericire, pentru a deveni un om rațional.

7.Mă privesc în oglindă și nu mă văd pe mine însumi, ci umbra lipită pe față.

8.În ființa răvășită de contradicții coexistă elucubrațiile alături de raționalitate, întrebările corozive alături de răspunsuri profunde, dialectica alături de postulat.

9.Certitudinea se sprijină pe adevăr, așa cum boala se sprijină de speranță.

10.Când toate ușile care dau spre exterior sunt blocate, spațiul realității devine gol, căci el era umplut de proiecțiile imanenței și ale sufletului.