priviți
sunt în partea cealaltă a patului sunt înaintea lui sunt liberă
sunt o singură ființă și nu pot spune eu eu eu eu eu niciodată
fără să mă tăvălesc de râs
oricât mă străduiesc nu reușesc să-ți adun trăsăturile profilul
mai ales în serile strivite de insomnie
când ascund sub chipul meu altele mii
vezi?
lumina s-a apropiat în semn de salut
mi-am aruncat în sus mâna gândind că nimeni nu are voie
să se uite direct la soarele său
nu știu ce fel de culoare sau ce râs sănătos se formează acolo

brusc două lujere lungi de caprifoi au coborât împreună din cer

mă grăbesc să mă dezbrac mă sfâșii cu furie
ca pe o haină murdară aruncată pe mine din greșeală
- nu sunt nicidecum veșmântul frumos și potrivit ție
calculez distanța care separă oglinzile
este aceeași care desparte oamenii de sentimentele
care nu se leagă între ei
dorm fără să visez fără să trăiesc în intimitatea posibilității
(cum ar fi fost dacă?) astfel că somnul lichidează imaginația
- o povară moartă a mersului la culcare în fiecare zi
mă ascund ca să nu mă risipesc mă retrag încet
după ce calculez procentul exact al absenței necesare
pentru a nu ucide respirația
răsăritul și-a început pânda în clipa când
pereții tocmai dădeau să vorbească

așadar nemuritoarea pământului
fă-ți bucurii!