“Fragmentarismul”, la noi, a fost pus în evidenţă în defuncta, din păcate, revistă „Idei în dialog”, nr. 2(17), februarie 2006, pp. 15 - 19 (V. Cioveie, “Despre modalităţile fundamentale ale gândirii”), unde el este opus “gândirii conceptuale”. A urmat replica lui Andrei Cornea (A. Cornea, “Gândirea gândirii”), în aceiaşi revistă, nr. 3(18), 2006, p. 19, care argumentează că şi fragmentarismul este tot un concept. A urmat o continuare a lui Andrei Cornea (A. Cornea “De la “anarhetip la arhetip” ”, Idei în dialog,nr. 5(20), 2006, pp. 13 – 14), unde este extinsă discuţia şi asupra cărţii lui Corin Braga, „De la arhetip la anarhetip”, Iaşi:Polirpm, 2006, pe care îl acuză, în esenţă, de acelaşi lucru. În fine, replica lui Braga nu se lasă aşteptată. Şi în C. Braga, “Arhetipul reloaded” (Idei în Dialog, nr. 9(24), 2006, pp.50 – 52), acesta închide discuţia argumentând că “arhetipul [vizând conceptualul, n.n. G.M.] poate fi comparat sau pus în relaţie cu fizica macroscopic, newtoniană, în timp ce anarhetipalul [fragmentarist, n.n. G.M] pare să funcţioneze după legi statistice, din fizica cuantică”; ca să conchidă că “Ceea ce susţin este că există lucrări artistice care au un aspect descentrat, anarhic, rizomatic [vizarea lui Deleuze este cât se poate de clară, n.n. G.M.], în opoziţie cu lucrările piramidale, ierarhice, rezumabile într-un sens univoc”, ceea ce pe mine mă interesează în mod deosebit.
Poate mă voi ȋnvrednici să scriu mai mult despre “”gândirea fragmentaristă” care, la noi, este ilustrată cu succes şi conştient de cel puţin doi autori: Ofelia Prodan şi Elena Gligor. Am uitat să ȋl adaug şi pe subsemnatul, atât ȋn proza scurtă, dar mai ales ȋn poezie ȋn ultimul său volum care poate fi citit, la liber, pe https://www.inmediasresebooks.eu/produs/7-x-7-ciclul-de-sapte-secvente-cu-sapte-poeme/. Ȋn fine, şi nu ȋn ultimul rând, trebui remarcat José Saramago, portughezul laureat Nobel, care aplică cu succes “fragmentarismul” ȋn proza de largă respiraţie – a se vedea de exemplu romanul său “Anul morţii lui Richardo Reis”, Polirom, 2018.
Totuşi parcă ceva extrem de important mă ȋmpiedică să termin. Mi-am amintit. Este vorba de „metafora tras-semnificativă” lansată de regretatul dr. matematician Cătălin Ioniţă, care face casă foarte bună cu „fragmentarismul” – se poate consulta excelentul studiu „MARELE ANONIM ŞI METAFORA TRANS-SEMNIFICATIVĂ” al dânsului, care poate fi accesat la https://rjit.inmediasresebooks.eu/wp-content/uploads/2023_02_04.pdf.