De cine fugi?...nu te mai găsesc, aproape niciodată acasă. Vii din inima iadului de piatră și cărbune și pleci iute, deasupra... așa te știu. Ce-au făcut munții din tine, sclavul lor?...Am fost pe furiș pe urmele tale de multe ori și m-am speriat văzându-te cum stai ore în șir pe marginea apei sau pe stânci cu ochii închiși. Aș da orice să știu ce se află, atunci, în gândurile tale. Nu am mare lucru să-ți dau de ziua ta, dar primește imaginea unui copil care picta la vreo patru ani un copac înflorit pe un varf de munte. Tatăl său l-a întrebat de ce a pus copacul tocmai pe vârful muntelui și copilul a spus; e un copac pe care nu-l vede decât tatăl meu și îngerii. Nu mă mai chinui să aflu ce-o fi în gândurile tale, tată. Poate e mai bine așa... să te las măcar aceste gânduri să fie numai și numai ale tale.
Mi-ai dat mie toate cărțile într-o zi și mi-ai spus că tu îți oprești munții. Dacă ai ști cât te iubesc, tată!