existai
înainte de foșnetul mării
și pământul
nu îți știa rosti
întreg numele,
atotștiutoarea
inimii.

#

pașii tăi se plimbă prin mine
ecoul lor [încă] naște bucuria.

simți cum pământul încremenește
în bucăți de soare,
ochiul e mai rotund
spre cer,
îmbrățișarea trezește zorile,
diminețile,
sufletul vorbește
despre noi?

tace ciudata piatră ce sunt,
contopire de suflet și-amarnic cuvânt.
uneori mișcarea vine
din verbul tău a 'a fi'
tărâmuri vechi, uitate,
prin contur,
se umplu de sens.

poți trăi
între două bătăi calde de inimă?

la marginea gândului
mă preling
de la o clipă la alta
și adun
amărăciunea orelor.

timpul cerne-n clepsidre
trupul gândurilor
ce te poartă pe tine.

am ucis bogata floare,
iată sângele meu
întins peste toate.

aripile arse
au miros de seară medievală,
doar sufletul odihnește
în pădurea sacră de pini.

#

exista albastru.
zorile te îndrăgeau
și sporeau frumusețea.
dar glia și ochii triști
nu meritau bucuria pasului.
aripi de îngeri roteau
albastrul de-aproape
și, uneori, creștetul sângelui
era cuprins de șoapte albastre.

exista,
exista albastru.