între cuvintele mele zac doar cei apropiați
le desprind încet claviculele număr destinele postume
mă îndepărtez îndeajuns

e o apăsare firească în tine e un alt sens fiindcă știi
în ploile acide nu mai au rost remușcarea vinovăția
fiecare își cunoaște pierderile fiecare poartă
cocoașe după înălțimea păcatelor

și astăzi te priveam cum desfăceai sunete

seninătatea mea vocea din care îți dădeam să bei
valuri de apă limpede să curăț partea din părinte care
îți lipsește sau scrierea ca o iarbă arsă
nu las între palmele noastre deșertul nu las nici măcar
urmele celor de aproape-departe

setea asta de viu alungă moliile arde

râsul meu dimineața când oamenii mușcă din pâine
și dragostea intensă tot mai intensă
chiar dacă simt mormane de pământ pe umerii tăi

nici nu am atâtea cuvinte cât să sap mușuroaie
să afân să plantez câteva magnolii să le ud cu pumnii
să strivesc petalele într-o seară
și să îți scald trupul în alt parfum alt destin