cu mâinile în buzunare răsucesc timpul
pe câte o scamă din ațele textilei
nu m-am oprit niciodată
nici măcar când trenul se lovea de noapte
și toți oamenii lipeau vene pe spaimă
de parcă îngerii mai aveau timp și pentru ei

aveam săgeți în călcâie
aveam inima ta
aveam aripi pentru iubire
și am aflat că ești mai mult decât un drum
cu degetele în ochi la peste
osutădekilometriipeoră


așteptările se scurg prin degete lungi
uneori se pun pe buze
trebuie să tac mimând cuvintele
trupurile noastre ca două sălcii
se lipesc de vânt
îmbrățișate aleargă timpul
nouazecișișasedezileșioptsprezeceorefărătreiminute
îl potrivesc în umeri veșnicie
și te gândesc