Cum de nu mi-am adus aminte? Atingând vântul cu obrazul mă gândeam doar la senzațiile mele, între timp ele mureau singure, înghețate. Puteam să le ajut, să le cumpăr grâu, măcar lor, celor obișnuite să vină la geamul nostru.
Și tu ai uitat!
Le-am descoperit azi, când adunam rufele smulse de pe sârmă de rafale. Două erau, cu aripile strânse...
Dacă ne-ar fi strigat pe limba noastră...?! Realizez de ce forță dispune sufletul omului...